Români contra români

De douazeci de ani, cel puţin de douăzeci de ani, românii au o faimă proastă în Occident. Ca fost călător prin Occident - între 1994 şi 1996 am bricolat câte ceva prin Paris şi, în ultima parte a acelei perioade, în Abidjan/ Coasta de Fildeş - am fost martor la ceea ce stă la baza acestei proaste reputaţii. Personal, dacă ar fi să fac o selecţie şi o ierarhizare a acestor cauze, a tarelor, zice-se, care ne pun într-o lumină neagră, aş pune pe primul loc dezbinarea, lupta românilor contra românilor. În Biserică la Paris, în biserica ortodoxă, am asistat la scene groteşti în anul 1995. Securişti, trădători, popă comunist, popa lu’ Iliescu, plus o groază de invective, toate porcăriile de care suntem capabili; pe toate le-am auzit acolo. Pentru că acolo, spuneau oamenii, şi-a băgat Iliescu coada; avea nevoie de control, de o legitimare la nivelul diasporei din Franţa!
Eu eram prea tânăr şi prea puţin interesat de acele văicăreli, cădelniţări şi conspiraţii bizantine ca să mă amestec în ghiveciul acela cu multă, multă boia. Nu ştiu de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar ştiu că s-a întâmplat! Mi-am făcut apoi obiceiul de a merge la biserica greco-catolică, la părintele Surdu, sau la biserici româneşti neoprotestante. Acolo chiar era linişte, iar românii nu luptau unii împotriva altora!

Revenind în ţară, după un scurt stagiu de presă (suficient cât să las o mică urmă, dar şi suficient cât să iau o mare distanţă!), am intrat în 1997 în administraţie şi politică. Am considerat că e mai onorabil (sic!) să fac politică pe faţă, decât pe dos, din mercenariatul de presă. Sunt deja mai bine de 10 ani de când am început să fiu preocupat şi tot mai prins de iţele războiului politic. Se zice că e foarte greu de înţeles ce se întâmplă în politica noastră şi că e mai bine să nu-ţi bagi nasul acolo. Destul de rapid, însă, eu am înţeles cu totul şi cu totul altceva. E greu să faci politică la noi, dar e foarte simplu de înţeles ce se întâmplă. Lucrurile cele mai complicate au explicaţii dintre cele mai simple!

E foarte simplu de înţeles ce se întâmplă când Ion Iliescu caută, prin orice mijloace şi în orice situaţie, în orice spaţiu şi în orice moment, să deţină controlul. Cum se vede, bunăoară, din fragmentul de mai jos, parte a stenogramelor campaniei anti – Băsescu, în care se dau referinţe exacte asupra unor repere economice şi industriale aflate în atenţia mogulilor, dar, din păcate, şi la eternele pretenţii ale UDMR:

[“Situaţia din Ardeal este sensibilă, a precizat Ion Iliescu, dar Viorel se va ocupa să compenseze prin accesarea liderilor maghiarimii. El este cel mai potrivit în solidarizarea celor de la UDMR".
“Viorel poate merge pe ce vor ei mai mult, pe autonomie locală extinsă - chiar cu includerea zonei Mureş, Cluj, Oradea, deoarece oricum nu vor face logistic şi deficitul de imagine se va echilibra cu timpul.”

“Trebuie stranse randurile şi dată imaginea de forţă în plan public”, a mai afirmat Ion Iliescu, indicandu-i lui Adrian Năstase să ia legătura cu Dinu Patriciu pentru a-l linişti cu Romgazul, unde au marşat puternic mai înainte şi udemeriştii. “Interesul asupra obiectivului este mare, iar dinspre partea noastră ar fi fost de folos un acord ferm pe mai mulţi ani cu Rusia, cu garanţii serioase.” (Ion Iliescu)

Mircea Geoană a afirmat că are toate garanţiile şi că vor fi şi semnate nişte protocoale cu rol informal la proxima vizită la nivel oficial. “Partenerii noştri de la Moscova nu sunt convinşi că putem asigura stabilitatea investiţiei, dar un regim politic consolidat ar aduce beneficii importante. Ei sunt pregătiţi să investească masiv şi vor veni dacă sunt agreaţi”, a mai întărit Mircea Geoană. “Oltchimul este o problemă, se vor supăra mulţi dacă îl cedăm lui Voiculescu, pe de altă parte nu avem de ales, altfel riscăm să ne alegem cu inamiciţii de care nu avem nevoie”, a zis Adrian Năstase, iar Ion Iliescu a completat că înţelegerea rămâne înţelegere şi Voiculescu este un partener loial care trebuie să rămană alături de noi. “Vîntu vrea şi Poşta, şi CEC-ul", a spus Mircea Geoană, "nu se poate să pierdem CEC-ul, iar Poşta este oricum în mare parte sub controlul său, aşa că nu va fi o problemă, deşi la nivel de imagine se vor genera teme conflictuale.”

“O să-l ajutăm în schimb şi noi şi Voiculescu la patrimoniul UGSR. Are el grijă să-şi acopere golul de imagine”, a intervenit Adrian Năstase, iar Ion Iliescu a închis această parte a discuţiei recomandând concentrarea pe următoarele puncte legate de contextul desfăşurării planului de campanie.”]
(Textul a fost publicat în Curentul şi poate fi găsit, de asemenea, aici, la adresa: http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009112737424/Actualitate/Pretul-marii-tradari-nationale.html)

Nu cred că mai are vreun sens ca aici să fac vreun alt recurs la istoria recentă a tranziţiei. Sau la una mai îndepărtată. Îmi pare suficientă această mostră de conspiraţie în favoarea intereselor politice şi economice ale Moscovei.
Dar, după cum spune şi titlul acestui articol, împotriva românilor!

Dacă mai adăugăm boicotul PSD şi PNL la numirea lui Dacian Cioloş ca ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale în cadrul Comisiei Europene, acuzele de incompetenţă şi minciunile referitoare la izolarea României cauzată de proasta percepţie a preşedintelui Traian Băsescu la nivelul Uniunii Europene, mă simt proiectat cu brutalitate înapoi, în anii 1994 şi 1995, în mijlocul unei biserici româneşti din Paris prinsă de ghearele lungi ale conspiraţiilor lui Ion Iliescu, sfâşâiată, traumatizată de poftele politice slavofile ale acestuia.

Contrar acestor mişcări subversive, obţinând portofoliul cu cel mai mare buget (cca. 45% din bugetul Comisiei merge către agricultură şi dezvoltare rurală!), Traian Băsescu a repurtat cea mai importantă victorie politică de la momentul în care România era considerată grânarul Europei. Iată că am ajuns, poate ca un premiu de consolare pentru aceea perioadă, să avem un ministru al agriculturii la nivelul Europei, iar meritul este, pe de-o parte unul politic, în special al lui Traian Băsescu şi al relaţiilor oficiale cu Partidul Popular European, respectiv unul profesional, datorat competenţelor lui Dacian Cioloş şi bunei sale reputaţii!

E foarte simplu, iată, să înţelegi ce se întâmplă atunci când Ion Iliescu caută, cu orice preţ, să deţină controlul. Sacrificând şi viitorul, dacă trebuie, sau, pentru că (îi) e egal, chiar şi un copil!