2012 - Anul sacrificiului (II)

Cei ce vor urma acest traseu (notă: de care vorbeam la sfârşitul primei părţi), asumându-şi un parcurs şi un discurs politic pe frontul luptei anti-corupţie şi al reducerii influenţei statului în societate, al reducerii birocraţiei, fiscalităţii şi cheltuielilor publice, tehnocraţi şi antreprenori, contribuabili şi analişti responsabili ai vieţii noastre publice, vor avea cele mai mari şanse să mişte poporul spre urnele electorale altfel decât s-a întâmplat la ultimele alegeri parlamentare. Doar aşa, cred eu, va putea fi abordat următorul ciclu parlamentar cu speranţe legitime pentru o luptă eficientă împotriva corupţiei, respectiv pentru armonizarea şi consolidarea construcţiei constituţionale!

Şi pentru că tot se speculează în jurul unor astfel de nume, cred că o alăturare a câtorva dintre tehnocraţii care nu au făcut politică în adevăratul sens al termenului, care nu au trecut printr-o structură legislativă sau printr-una de conducere a unui partid politic, dar care au performat în demnităţi publice, bucurându-se de o aură strălucitoare de credibilitate, ar fi mai mult decât elocventă. Dacian Cioloş, Daniel Morar şi, de ce nu, chiar Mihai Răzvan Ungureanu ar putea polariza un capital electoral foarte interesant. Şi nu sunt singurii!

Altfel, oricare ar fi eforturile şi artificiile partidelor, parlamentare sau nu, rămânem la cum a indicat Sebastian Lăzăroiu: Întoarcerea la Orient. Adică la FSN!

“Majoritatea constituantă”

Ajunşi la acest punct, trebuie să mărturisesc că nu cred în acest scenariu, decât ca o stratagemă de destructurare a USL în vederea alegerilor de la finele acestui an. O invitaţie făcută, mai în glumă, mai în serios, pentru ca PSD să îşi sacrifice PNL-ul şi PC-ul, iar PDL să îşi sacrifice partenerii de guvernare. Nimic mai mult, pe de o parte, nimic mai periculos, pe de altă parte!

Indiferent cât de tentant sună constituirea unei majorităţi care să permită revizuirea Constituţiei, o continuare a construcţiei constituţionale dintr-un astfel de punct extrem, mai ales într-o perioadă în care autorii edificiului constituţional actual, Iliescu (1991 şi 2003) şi Năstase (2003), au o influenţă semnificativă la vârful PSD, nu poate fi altceva decât un simulacru de revizuire constituţională! Cred că în mandatul în care Constituţia actuală va împlini un sfert de secol, e nevoie de alţi corifei ai construcţiei constituţionale româneşti! În etapa care se impune cu maximă necesitate, după cum au demonstrat-o ultimii 15 ani ai democraţiei noastre constituţionale, liberale, cei doi nu pot juca în tot acest proces mai mult decât un rol cameo, fără să aibe vreo influenţă în desfăşurarea acţiunii. În fond şi la urma urmei, o construcţie constituţională corectă, riguroasă, care să fie o autentică fundaţie legislativă, dar şi un acoperământ moral pentru întreaga naţiune, nu se face de azi pe mâine, de pe 2012 pe 2013. Aşa cum se spune în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Regimului Politic şi Constituţional din România, este nevoie de dezvoltarea unei culturi constituţionale, în care accentul nu trebuie sa cada atât de tare pe punerea în practică a voinţei unei majorităţi, cât pe o intensă şi extinsă deliberare publică, în care opiniile cele mai diverse şi mai puţin reprezentate să fie luate la modul cel mai serios în calcul. In calculul de rezistenţă al acestui edificiu naţional!

Una peste alta, cele două proiecte, cele două mari şantiere politice, lupta anti-corupţie şi o construcţie constituţională care să limiteze rolul şi costul statului, separându-i, echilibrându-i şi strunindu-i cu fermitate puterile, sunt singurele care mai pot salva democraţia şi economia românească de la faliment. O criză de proporţiile celei prin care trecem nu se reduce la doi-trei ani, nici chiar la două-trei cicluri parlamentare, aşa că măsurile de tratament şi de prevenţie trebuie să se bazeze pe o abordare sistemică şi pe o reformă fundamentală a statului şi politicii. Dacă e să ne raportăm la ultimele două mari crize globale, The Great Depression, 1929-1940, şi The Great Inflation, 1965-1984, la consecinţele acestora, între care al doilea război mondial, respectiv declinul unui sistem internaţional, cel de la Bretton Woods, sau falimentul şi prăbuşirea sistemului comunist, ar fi de bun simţ să ne fixăm ca bornă anul 2020, iar criza prin care trecem să ne fie de folos, chiar ca un dar, pentru reformele structurale de care avem realmente nevoie!

Cei mai inteligenţi dintre noi aşa trec prin criză, renunţând în stânga, dar crescând în dreapta!